"FAT-FRUMOS DIN TEIU", de M.Eminescu, in cuvinte incrucisate

Originea vrajei eminesciene este în mare măsură capacitatea de dormitare, rarefacţia mişcărilor vitale. ( G. Călinescu )

ORIZONTAL : 1) Această poveste de dragoste de un farmec dureros, apărută în “Convorbiri literare”, la 1 februarie 1875, se încheie astfel: La… în poartă calul / Stăa doua zi în spume, / Dar frumoasa lui stăpână / A rămas pierdută-n lume–Făt-Frumos, tânarul ce rasare din tei in faţa fetei rătăcite, in mijloc de padure, lânga izvor, o farmecă pe Blanca: Şi-ncepu încet să sune,/ Fermecat şi dureros -/ … -i creştea de dorul / Al străinului frumos. 2)Iar pe buze-i trece-un zâmbet / Înecat, fermecător,/ Care gur-… -i deschide, / Cea uscată de amor – Produs al arderii: … vânăt de tămâie – Marele fluviu invocat în Egipetul: Uraganu- acum aleargă pân' ce caii lui îi crapă / Şi în... numai deşertul nisipişulşi-l adapă. 3) Din dialogul dintre Blanca si tatal ei: - Nu voi, tată, să usuce / Al meu suflet tânăr, vesel: / Eu iubesc vânatul, jocul; / Traiul… alţii lese-l– Făt-Frumos este tânărul ce răsare din tei în faţa fetei rătăcite , în mijloc de pădure: Părul lui i-atinge părul, / Şi atunci c-… roş / Ea apleacă gene lunge / Peste ochii cuvioşi (neart., pl.). 4)Afirmaţie expusă–Matur.5) De murmur duios de… / Ea trezită-atunci tresare, / Vede-un tânăr, ce alături / Pe-un cal negru stă călare– Luna produce umbre: Şi mereu ea le lungeşte, / Şi urcând pe cer le mută, / Dar ei trec, se pierd în codri / Cu… lor pierdută–Suflet de poet!6) Ion Lucian – Luna tutelează întreaga fire şi mai ales pe îndrăgostiţi: Lun-atunci din codri iese, / Noaptea… stă s-o vadă, /Zugrăveşte umbre negre / Pe câmp alb ca de zăpadă– Automobil Clubul Român.7) Despre fată: Care gur-abia-i deschide, / Cea uscată de…–Anexă moto. 8) Marele Alecsandri despre Eminescu E... care cântă mai dulce decât mine? Cu atât mai bine ţării,şi lui cu atât mai bine –Elvira Topliceanu– Din poezia O mamă:Deasupra criptei negre a sfântului mormânt / Se scutură salcâmii de toamnă şi de... 9) Institutul Geologic al României – Ş-o cuprinde de călare -/ Ea se apără c-o mână,/ Însă totuşi lui se lasă,/ Simte inima că-i… –Bluziţe cu broderii.10) Blanca: Nu voi părul să mi-l taie, / Ce-mi ajunge la călcâie, / Să orbesc citind pe carte / În fum vânăt de… – Din Mortua est: Trăit-ai... ca astfel să mori? / De e sens într'asta, e 'ntors şi ateu, / Pe palida-ţi frunte nu-i scris Dumnezeu.11) A declara nul – Tatăl: Mâini în schit la sfânta Ana / Vei găsi la cel din stele / Mângâierea vieţii tale, / Mântuirea… mele. 12) Specialist în dresaj– Corabie biblică.

	1	2	3	4	5	6	7	8	9	10	11	12
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12

VERTICAL: 1) Nu voi părul să mi-l taie, / Ce-mi ajunge la… (pl.) – Făt-Frumos: Cu ochi mari la ea se… , / Plini de vis, duioşi plutind, / Flori de tei în păru-i negru / Şi la şold un corn de-argint. 2)Munte în India– Evaziunea fetei în codru pare o împlinire a unui destin: Şi… înfrână calul, / Calul ei cel alb ca neaua, / Îi netează mândra coamă / Şi… îi pune şeaua.3)Însă totuşi lui se lasă, / … inima că-i plină – Idila impleteşte sentimentul de iubire cu sentimentul naturii: Numai… cel dulce / Din izvorul fermecat / Asurzeşte melancholic / A lor suflet îmbătat(neart.).4)Nu voi părul să mi-l… , / Ce-mi ajunge la călcâie – Unitate de măsură– Din poezia Noaptea:Cu-... tale braţe albe, moi, rotunde, parfumate, / Tu grumazul mi-l înlănţui, pe-al meu piept capul ţi-l culci. 5) Vraja este un element definitoriu al poeziei sacre: În mijloc de codru-ajunse / Lângă teiul nalt şi vechi, / Unde-… cel în vrajă / Sună dulce în urechi (neart.) –Localitate în NV Spaniei.6) Laura Fabian–Aceea (pop.)– Evadarea în codru se produce în timpul înserarii:Umbra-n codri ici şi colo / Fulgerează de lumine / … trecea prin frunza-n freamăt / Şi prin murmur de albine (pl.).7) Urania Oil– Din Scrisoarea V: Căci de piatră de-ar fi, încă s'a 'ncălzi de-...amor, / Când căzându-i în genunche, i-ar vorbi tânguitor (masc., pl.)– Flavia Rusu.8) Izvorul: Asurzeşte melancholic / A lor suflet… –Diminutiv din Nicolae. 9)Firmă din Timişoara pentruarte marţiale, jocuri, muzică şi dans – Calul alb, bun tovarăş în centrul peisajului eminescian: S-… pe el şi pleacă, / Păru-n vânturi, capu-n piept, / Nu se uită înainte-i, / Nu priveşte îndărăpt.10)Localitate din jud. Sălaj– Din Povestea codrului:O, priviţi-i cum visează / Visul codrului de fagi ! / Amândoi ca 'ntr'o poveste / Ei îşi sunt... de dragi!–Uniunea Europeană de Radiodifuziune.11) Blanca: În… de codru-ajunse –DinLuceafărul: Nu e...şi totuş e / O sete care-l soarbe, / E un adânc asemene / Uitării celei oarbe. 12) Figură de stil constând în repetarea aceluiaşi sunet în cuvinte care se succed, ca în versurile: El înceată din cântare /Şi-i grăi cu grai de jele.

Dicţionar:IGR, ABU, PIAS, RDA, UER

Prof. Nicolae Vicolov

solutia

ALTE CAREURI CU EMINESCU

Consultarea textului
 
 

-- "Blanca, aflã cã din leagãn Domnul este al tãu mire, Cãci nãscutã esti, copilã, Din nevrednicã iubire.   Mâni în schit la sfânta Ana Vei gãsi la cel din stele Mângâierea vietii tale, Mântuirea fetei mele." -- "Nu voi, tatã, sã usuce Al meu suflet tânãr, vesel : Eu iubesc vânatul, jocul; Traiul lumii altii lese-l. Nu voi pãrul sã mi-l taie Ce-mi ajunge la cãlcâie, Sã orbesc cetind pe carte În fum vânãt de tãmâie." -- "Stiu mai bine ce-ti prieste, Las' de-a lumii orice gând, Mâni în zori de zi pleca-vom Cãtre schitul vechi si sfânt." Ea aude -- plânge. -- Parcã Îi venea sã plece-n lume, Dusã de pustie gânduri Si de-un dor fãrã de nume. Si plângând înfrânã calul, Calul ei cel alb ca neaua, Îi neteazã mândra coamã Si plângând îi pune seaua. S-avântã pe el si pleacã Pãru-n vânturi, capu-n piept, Nu se uitã înainte-i, Nu priveste îndãrãpt. Pe cãrãri pierdute-n vale Merge-n codri fãr' de capãt, Când a serei raze rosii Asfintind sin ceruri scapãt. Umbra-n codri ici si colo Fulgereazã de lumine... Ea trecea prin frunza-n freamãt Si prin murmur de albine ; În mijloc de codru-ajunse Lângã teiul nalt si vechi. Unde-izvorul cel de vrajã Sunã dulce în urechi. De murmur duios de ape Ea trezitã-atunci tresare, Vede-un tânãr, ce alãturi Pe-un cal negru stã cãlare.

Cu ochi mari la ea se uitã Plini de vis, duiosi plutind, Flori de tei în pãru-i negru Si la sold un corn de-argint.   Si-ncepu încet sã sune Fermecat si dureros -- Inima-i crestea de dorul Al strãinului frumos. Pãrul lui i-atinge pãrul Si aruci c-obrazul ros Ea apleacã gene lunge Peste ochii cuviosi. Iar pe buze-i trece-un zâmbet Înecat, fermecãtor, Care gur-abia-i deschide Cea uscatã de amor. Când cu totului rãpitã Se-ndoi spre el din sele, El înceatã din cântare Si-i grãi cu grai de jele, S-o cuprinde de cãlare -- Ea se apãrã c-o mânã, Însã totusi lui se lasã, Simte inima cã-i plinã. Si pe umãrul lui cade Al ei cap cu fata-n sus ; Pe când caii pasc alãturi, Ea-l privra cu suflet dus. Numai murmurul cel dulce Din izvorul fermecat Asurzeste melancolic A lor suflet îmbãtat. Lun-atunci din codri iese, Noaptea toatã stã s-o vadã, Zugrãveste umbre negre Pe camp alb ca de zãpadã. Si mereu ea le lungeste, Si urcând pe cer le mutã, Dar ei trec, se pierd în codri Cu viata lor pierdutã. La castel în poartã calul Stã a doua zi în spume, Dar frumoasa lui stãpânã A rãmas pierdutã-n lume.

        Idila Făt-Frumos din teiu este romantică şi are ca temă mitul Sfântul Soare în varianta Făt-Frumos, iar Blanca este frumoasa muritoare, pe care o caută Sfântul Soare, după ce este refuzat de Sfânta Lună (Ileana Cosânzeana). Este o prefigurare a Luceafărului, a ideii poetice, aflată la o perioadă de gestaţie, când Eminescu căuta modul în care să realizeze un poem de specific naţional.

Primele cinci strofe sugerează un dialog între Blanca şi tatăl ei, axat pe două concepte fundamentale despre lume şi viaţă. Conceptul de lume, ca univers al sacrului, este afirmat de tatăl, care-i hotărăşte aşezarea într-un schit, spre a duce o viaţă ascetică, pentru ca să răscumpere păcatul părintesc: —„Blanca, află că din leagăn / Domnul este al tău mire / Căci născută eşti, copilă / Din nevrednică iubire”. Sensul acestei hotărâri este dobândirea vieţii eterne în schimbul vieţii relative de pe pământ: „Mâni în schit la Sfânta Ana / Vei găsi la cel din stele / Mângâierea vieţii tale / Mântuirea feţei mele”.

Conceptul de carpe diem al eroinei este enunţat limpede de eroină: — „Nu voi, tată, să usuce / Ai meu suflet tânăr, vesel: / Eu iubesc vânatul, jocul / Traiul lumii alţii lese-l″. Este sugerat conceptul de lume ca joc, dar şi reacţia eroinei de a respinge conceptul de lume ca univers al sacrificiului: „Nu voi părul să mi-l taie / Ce-mi ajunge la călcâie / Să orbesc cetind pe carte / În fum vânăt de tămâie”.

Hotărârea tatălui este fermă: — „Ştiu mai bine ce-ţi prieşte / Las’ de-a lumii orice gând / Mâni în zori de zi pleca-vom / Către schitul vechi şi sfânt”. Ea determină o reacţie romantică, un refugiu în codru, o evaziune faţă de realitatea, care se prefigurează: „Ea aude — plânge. — Parcă / îi venea să plece-n lume / Dusă de pustie gânduri / Şi de-un dor fără de nume.”

Calul alb este un simbol al timpului, al trupului, al destinului cast, biruitor, angelic al eroinei: „Şi plângând înfrâna calul / Calul ei cel alb ca neaua, / îi netează mândra coamă / Şi plângând îi pune şeaua.” Evaziunea ei în codru pare o împlinire a unui destin, dar şi rezultatul unei opţiuni. Calul negru sugerează un destin de păcat, ca o consecinţă a naşterii din păcat, de aceea tânărul are „Flori de tei în păru-i negru / Şi Ia şold un corn de-argint”, ne apare mai mult sugerând zburătorul, ca personaj malefic. El o ispiteşte („Şi-ncepu încet să sune / Fermecat şi dureros— / Inima-i creştea de dorul / Al străinului frumos”) şi-i cânta de dor sau de jale („Când cu totului răpită / Se-ndoi spre el din şele, / El înceată din cântare / Şi-i grăi cu grai de jele”), determinând un abandon al eroinei („Şi pe umărul lui cade / Al ei cap cu faţa-n sus; / Pe când caii pasc alături / Ea-lprivea cu suflet dus”, precum şi intrarea ei într-o altă lume („Dar ei trec, sc pierd în codri / Cu viaţa lor pierdută.”). In mod simbolic, calul alb o părăseşte pe eroină şi se reîntoarce la castel („La castel în poartă calul / Stă a doua zi în spume”), fiindcă eroina şi-a pierdut destinul alb al fecioriei („Dar frumoasa lui stăpână / A rămas pierdută-n lume”), adică şi-a pierdut sufletul.

Idila împleteşte sentimentul de iubire cu sentimentul naturii: „Numai murmurul cel dulce / Din izvorul fermecat / Asurzeşte melancolic / A lor suflet îmbătat”.

Stilul romantic eminescian este bine conturat prin constrast: „păru-i negru”, „corn de-argint”, „umbre negre”, „câmp alb”, prin epitete ca: „dulce”, „melancolie”, Jele”, „fermecat”, „dureros”, „de vis”, „duioşi”, prin sintagme ca: „Schitul vechi şi sfânt”, „dor tară de nume”, „fum vânat de tămâie”, „Eu iubesc vânatul, jocul”, „ Vei găsi la cel din stele”, „Domnul este al tău mire”, „murmur duios de ape”, „Plini de vis, duioşi plutind”, „Flori de tei în păru-i negru”, „Inima-i creştea de dorul”, care fie că sunt construite pe un afect, fie pe un mit, pe un contrast sau pe un simbol romantic („Şi la şold un corn de-argint”). Ispita zburătorului-demon este bine sugerată. 

Solutia careului: Epigonii

1 M	2 A	3 N	4 I	5 F	6 E	7 S	8 T		10 C	11 A	12 R
2 I	N	E		I	M	B	A	T	A	R	E
3 R		G	U	R	A		R	E	N	T	A
4 C	A	R	T	E		S	I	N	T	A
5 E	C	U		A	L	T	I		E	R	E
6 A	U	Z	I		E	E		U	M	I	L
	M	Z		T	U	F	A		I		I
8 V		I	A	R		A	F	I	R	M	A
9 A	L		D	O	I	N	A	R		I	D
10 L	U	M	I	N	A		R	O	Z	E
11 U	M	A	N		N	O	A	S	T	R	E
12 L	E	T	C	A	I	E		I	S	E	U